Grindeanu: PSD e pregătit de anticipate și va fi foarte bine pregătit pe acest scenariu

V Valentin
3 Min Read

Grindeanu: PSD este pregătit pentru alegeri anticipate

Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat luni că partidul său este pregătit pentru scenariul alegerilor anticipate, deși consideră că acesta nu este unul benefic pentru România. Declarația a fost făcută la sediul central al partidului.

„PSD este pregătit de alegeri anticipate și vom fi foarte bine pregătiți dacă se va intra pe acest scenariu. Nu e un scenariu pe care să ni-l dorim. Am mai spus această chestiune și nu din calcule electorale”, a afirmat Grindeanu.

Liderul social-democrat a susținut că singurul partid care își dorește alegeri anticipate din considerente electorale este AUR. „Cine își dorește alegeri anticipate pur electoral și pur pentru interesul propriu de partid în acest moment cred că e AUR. Nu-i interesează binele României, îi interesează să-și valorifice procentele pe care le au în sondaje”, a spus el.

Grindeanu a avertizat asupra consecințelor economice ale unui astfel de scenariu. Potrivit acestuia, intrarea pe acest drum ar declanșa „un joc de domino, care la un moment dat nu va putea fi oprit”.

„Nu doar relansarea economică ar fi amânată, ci întreaga economie, din evaluările noastre, ar risca să devină o ruină după trei-patru luni de bătălii politice până în alegerile anticipate”, a declarat președintele PSD.

El a adăugat că există posibilitatea ca România să devină martorii unui faliment național, argumentând că investitorii și piețele financiare vor reacționa instant la o astfel de decizie politică și își vor retrage banii din țară.

„De aceea pot să vă spun că eu cred că nu e un scenariu de dorit, dar e un scenariu care e posibil să fie de neevitat în săptămânile viitoare”, a continuat Grindeanu.

Liderul PSD a făcut un apel la rațiune și responsabilitate, precizând că acest apel nu este în favoarea partidului său, ci a României. El a subliniat necesitatea unui guvern rapid, iar în caz contrar, a menționat că singura variantă democratică rămâne întoarcerea la urne.

„Aș face un apel încă o dată la rațiune și la responsabilitate și mai spun încă o dată: acest apel nu e pentru PSD sau în favoarea PSD, ci este pentru România și pentru România trebuie să avem un guvern rapid. Însă, dacă nu se va putea să avem un guvern, ne vom întoarce la urne, pentru ca românii să decidă. Nu există alte variante democratice în acest moment, conform Constituției în România”, a conchis Sorin Grindeanu.

Share This Article