Procesul exploziei de la Crevedia se poate judeca, după doi ani; 53 mil. euro daune

V Valentin
5 Min Read

Procesul exploziei de la Crevedia intră pe fond după doi ani; despăgubiri de peste 53 de milioane de euro

Un magistrat de la Judecătoria Răcari, județul Dâmbovița, a dispus începerea judecării pe fond a dosarului privind exploziile de la stația GPL din Crevedia, în care sunt implicați cei doi patroni ai societății, Ionuț Doldurea și Cosmin Stângă. Decizia a venit luni, la aproximativ doi ani după ce Parchetul General a trimis dosarul în instanță, în iunie 2024, deși Codul de procedură penală prevede un termen de recomandare de 60 de zile pentru camera preliminară.

Potrivit deciziei instanței, măsura de începere a procesului pe fond nu este definitivă și poate fi contestată de inculpați. Magistratul a decis, de asemenea, menținerea sechestrului instituit de procurori în timpul anchetei, motivând că despăgubirile solicitate de un număr foarte mare de părți civile se ridică la 53.333.000 de euro și 516.000 de lei.

În același timp, judecătorul a admis o cerere formulată de inculpați și a sesizat Curtea Constituțională cu o excepție de neconstituționalitate referitoare la dispozițiile art. 281 alin. (3) și (4) din Codul de procedură penală, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 201/2023, precum și cu o excepție privind dispozițiile art. 477 alin. (3) din Codul de procedură penală.

Cei doi administratori ai stației GPL din Crevedia au fost trimiși în judecată de Parchetul General pentru infracțiunile de distrugere din culpă care a avut ca urmare un dezastru, neluarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă și nerespectarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă. În același dosar a fost trimisă în judecată și firma celor doi, Flagas SRL, care deține stația GPL de la Crevedia. Ionuț Doldurea este fiul fostului primar din Caracal, Ion Doldurea, care și-a dat demisia în luna septembrie.

Tragedia a avut loc pe 26 august 2023, în timp ce era efectuat un transfer de gaz între două cisterne. În urma exploziilor, șase persoane au decedat, 54 au fost rănite, opt case au fost distruse total și 80 parțial.

Anchetatorii susțin că incendiul și exploziile au fost cauzate de scurgerile de gaze de la autocisternele sau cisternele-depozit amplasate în curtea firmei și de existența unei surse de aprindere. Potrivit procurorilor, la imobilul din Crevedia nu se putea derula nicio operațiune cu GPL, fie că era vorba de depozitare sau transvazare, deoarece pentru locația respectivă nu existau avizele și autorizațiile instituțiilor abilitate.

În rechizitoriu se mai arată că Ionuț Doldurea și Cosmin Stângă au promovat în cadrul firmei Flagas SRL o politică de funcționare bazată pe încălcarea repetată a dispozițiilor legale privind securitatea și sănătatea în muncă, precum și a celor referitoare la operațiunile de alimentare, transport, transvazare și depozitare a combustibilului GPL, la punctul de lucru neautorizat din comuna Crevedia.

Astfel, potrivit anchetatorilor, a fost autorizată și impulsionată desfășurarea de activități de descărcare a produsului GPL din cisterne auto autorizate ADR în rezervoare-cisternă neautorizate ADR, precum și utilizarea unei pompe mobile improvizate și neautorizate, în condițiile în care nu existau proceduri de lucru autorizate pentru activitățile de descărcare și încărcare GPL.

Toate aceste operațiuni s-au desfășurat într-o locație neautorizată, situată într-o zonă puternic populată, și au creat premisele producerii, la data de 26 august 2023, în intervalul orar 18:48 – 21:46, a unei prime explozii urmate de un incendiu. Potrivit procurorilor, contextul a fost apariția unui defect de etanșare pe unul dintre furtunurile de transvazare, ceea ce a condus la formarea unor nori de GPL în amestec cu aerul, în diverse concentrații, inclusiv în domeniul de explozivitate, în conjuncție cu o sursă eficientă de aprindere. Aceleași împrejurări au creat premisele propagării incendiului și producerii unei succesiuni de alte opt explozii ale unor nori de vapori.

În timpul anchetei, procurorii au instituit sechestru pe 63 de imobile aparținând firmei Flagas SRL și pe opt imobile aparținându-le celor doi inculpați, precum și pe conturi bancare și acțiuni deținute la alte firme.

Share This Article