Focșani: Sensul unic pe strada Cezar Bolliac, desființat temporar pentru lucrări de reabilitare
Primăria Municipiului Focșani a anunțat modificarea regulilor de circulație pe strada Cezar Bolliac, ca urmare a lucrărilor de reabilitare și modernizare a infrastructurii rutiere din cartierul Bahne.
Potrivit informațiilor transmise de autoritatea locală, sensul unic pe strada Cezar Bolliac a fost desființat pe tronsonul cuprins între intersecția cu strada Alexandru Golescu și intersecția cu strada Lupeni.
Modificarea este provizorie și se aplică pe perioada desfășurării lucrărilor de reabilitare și modernizare a infrastructurii rutiere din zonă, urmând să rămână în vigoare până la finalizarea acestora.
Decizia a fost luată la solicitarea Poliției Rutiere, cu scopul de a asigura fluidizarea traficului rutier și de a evita blocajele în zonă.
Autoritățile recomandă participanților la trafic să fie atenți la noile indicatoare rutiere montate în zonele unde se execută lucrări și unde sunt instituite restricții de circulație.