Accident rutier grav în Mărășești: cinci victime, între care o femeie însărcinată și doi copii gemeni, transportate la spital
Un accident rutier soldat cu cinci victime s-a produs în această seară în localitatea Mărășești, pe DJ 205 L. Dispeceratul Serviciului de Ambulanță Județean Vrancea a fost alertat la ora 21:35, potrivit unui comunicat de presă.
În eveniment au fost implicate două autoturisme. La fața locului au fost direcționate imediat trei ambulanțe cu asistent medical: una de la Substația Mărășești, una de la Substația Panciu și una de la Stația Centrală Focșani.
Echipajele medicale au identificat cinci persoane rănite. Este vorba despre o tânără de 22 de ani, însărcinată în 10 săptămâni, care prezenta politraumatisme prin accident rutier și un traumatism la nivelul membrului inferior stâng. De asemenea, doi minori gemeni, o fetiță și un băiat, în vârstă de 10 ani, au suferit traumatism craniocerebral acut, traumatism hemitorace stâng și leziuni la nivelul feței.
Printre victime se numără și un tânăr de 19 ani, cu traumatism toracic și traumatism la nivelul membrului inferior drept, precum și o femeie de 26 de ani, cu traumatism de șold drept și traumatism la nivelul membrelor inferioare.
După acordarea primului ajutor calificat la locul intervenției și stabilizarea funcțiilor vitale, toate cele cinci victime au fost transportate de urgență la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean de Urgență „Sf. Pantelimon” Focșani, pentru investigații medicale amănunțite și tratament de specialitate.
Din primele verificări efectuate de polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vrancea a reieșit că o femeie de 41 de ani, în timp ce conducea un autoturism, ar fi intrat în coliziune cu un alt autoturism, condus de un tânăr de 19 ani. În urma evenimentului rutier a rezultat rănirea conducătorului auto și a patru pasageri, dintre care doi minori în vârstă de 10 ani.
Conducătorii celor două autoturisme au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative. În cauză urmează a fi efectuate cercetări pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor producerii accidentului rutier.