Bărbat de 42 de ani, depistat la volan cu o alcoolemie de 0,43 mg/l în Focșani
Un bărbat în vârstă de 42 de ani a fost depistat de polițiștii rutieri în timp ce conducea un autoturism pe DN 2, în municipiul Focșani, aflându-se sub influența băuturilor alcoolice. Potrivit informațiilor transmise de Biroul de presă al Inspectoratului de Poliție Județean Vrancea, evenimentul a avut loc în data de 1 octombrie, în jurul orei 08:20.
În urma testării cu aparatul etilotest, a rezultat o valoare de 0,43 mg/l alcool pur în aerul expirat. Persoana în cauză a fost condusă la o unitate medicală pentru recoltarea mostrelor biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
Polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe. Cercetările continuă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor în care s-a produs fapta.