România și patru state UE cer Comisiei Europene măsuri urgente pentru ovine și caprine

V Valentin
2 Min Read

România și patru state UE cer măsuri urgente pentru sectorul ovin și caprin

România, Bulgaria, Cipru, Croația și Grecia au solicitat Comisiei Europene măsuri urgente pentru sectorul ovin și caprin, în contextul provocărilor generate de evoluția focarelor de boală. Anunțul a fost făcut de ministrul interimar al Agriculturii, Tanczos Barna.

Potrivit ministrului, solicitarea a fost înaintată la Bruxelles, în cadrul reuniunii miniștrilor agriculturii, unde subiectul a fost inclus pe ordinea de zi la cererea României. Tanczos Barna a atras atenția asupra impactului economic major pe care îl are interzicerea exportului de ovine.

Cele cinci state membre cer Comisiei Europene o abordare mai flexibilă, proporțională și bazată pe risc, un sprijin adecvat pentru fermierii afectați și valorificarea experienței dobândite în gestionarea focarelor, pentru adaptarea cadrului european de sănătate animală.

Printre solicitările concrete se numără aplicarea flexibilă a restricțiilor, astfel încât animalele sănătoase din fermele și zonele neafectate să poată fi deplasate și valorificate pe baza evaluării riscului și a controalelor veterinare consolidate.

De asemenea, statele cer o analiză aprofundată a rolului vaccinării pentru bolile de categoria A și facilitarea circulației în interiorul Uniunii Europene a animalelor vaccinate și a produselor derivate, precum și continuarea exporturilor către țări terțe.

Alte solicitări vizează adaptarea Regulamentului privind sănătatea animală pentru a asigura flexibilitate în funcție de situația epidemiologică concretă, adoptarea unor soluții bazate pe progresele științifice și tehnologice și acordarea unui sprijin financiar adecvat.

Statele membre solicită totodată soluții reale de compensare pentru pierderile de venit, costurile suplimentare de furajare și întreținere și pierderea piețelor de desfacere.

Săptămâna trecută, președintele Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor, Alexandru Bociu, a precizat că exporturile de ovine ale României ar putea fi reluate până la sfârșitul anului, în condițiile în care campania națională de vaccinare va debuta în jurul datei de 1 octombrie.

Acesta estima că vaccinarea la nivel național împotriva variolei, iar în județele Constanța și Tulcea și împotriva pestei micilor rumegătoare, poate fi finalizată în 30-45 de zile.

Share This Article