FOTO! Performanță remarcabilă pentru Brickbot la cea mai mare competiție internațională de robotică off-season

V Valentin
2 Min Read

Performanță remarcabilă pentru BrickBot la competiția internațională de robotică

Bucureștiul a avut onoarea de a găzdui Bucharest Twin Cup, cea mai mare competiție amicală (off-season) din cadrul FIRST Tech Challenge, desfășurată între 31 iulie și 2 august. Această competiție a reunit echipe de elită din diverse colțuri ale lumii, inclusiv din Germania, Regatul Unit, Olanda și Statele Unite ale Americii.

Echipa BrickBot, reprezentând Colegiul Național „Unirea” din Focșani, a obținut un loc onorabil, clasându-se pe poziția a doua în clasamentul general, devenind astfel alianță finalistă la acest eveniment prestigios, alături de echipa Homosapiens de la Colegiul Național „B. P. Hasdeu” din Buzău. Ambele echipe au demonstrat o performanță impresionantă, rămânând neînvinse până în faza de play-off, unde au înregistrat nu mai puțin de nouă victorii consecutive, ocupând astfel primul loc în divizia lor.

Un alt aspect demn de remarcat este sprijinul oferit de echipa AiCitizens, provenind de la Colegiul Național „Alexandru Ioan Cuza” din Focșani, care a contribuit esențial prin asistență tehnică, sugestii strategice pe teren și analiza atentă a reluărilor video, demonstrând un spirit de fair-play admirabil.

Ducan Maria, Team Leader al echipei BrickBot, a exprimat bucuria echipei de a se număra din nou printre cele mai bune echipe din lume în cadrul competiției internaționale: „Ne mândrim că punem Focșaniul pe harta roboticii și că comunitatea locală se poate lăuda cu tinerii implicați în educația STEM. Le mulțumim sponsorilor care ne-au susținut de la început, făcând posibil acest succes și purtându-le numele cu mândrie.”

Asociația Nație prin Educație, fondată de Dana Războiu, joacă un rol crucial în promovarea educației STEM, anual sprijinind peste 5.000 de elevi de liceu și mentorii lor. Din 2016, asociația organizează programul național de educație STEM FIRST Tech Challenge, gestionând și coordonând toate aspectele proiectului pentru echipele din România, incluzând competiții regionale și naționale dedicat elevilor de liceu. Mai multe informații pot fi găsite pe site-ul asociației.

Share This Article