Fostă elevă a CN „Unirea”, acceptată la Amherst College din SUA

V Valentin
1 Min Read

Fostă elevă a CN „Unirea”, admisă la Amherst College din SUA

Domnișoara Elenoire Ingrid Chirilă ne arată că excelența românească nu are granițe și a reușit să obțină o bursă la una dintre cele mai prestigioase universități din SUA. Tânăra scriitoare de doar 19 ani, fostă elevă a Colegiului Național „Unirea”, a fost admisă cu bursă integrală la Amherst College, una dintre cele mai prestigioase instituții de arte liberale din Statele Unite.

Reușita tinerei scriitoare ne bucură pe toți, deoarece obținerea unei burse în sistemul competitiv american nu reprezintă decât o confirmare că educația primită acasă, la Focșani, oferă baze solide pentru performanța mondială.

Acest lucru ne umple de mândrie și de speranță în viitorul tinerilor din orașul nostru, dar ne obligă, în același timp, să le asigurăm toate condițiile pentru a se dezvolta cât mai frumos și a-și împlini visurile.

Felicitări, Elenoire, pentru această reușită excepțională! Felicitări familiei, dar și profesorilor care au fost alături de tine!

Share This Article