Zece ani de la înființarea primei Bănci pentru Alimente din România: peste 49.000 de tone de produse colectate
Federația Băncilor pentru Alimente din România (FBAR) a celebrat un deceniu de activitate, marcând totodată Ziua Internațională de Conștientizare a Risipei Alimentare, sărbătorită pe 29 septembrie. Cu acest prilej, organizația a organizat un eveniment care a readus în prim-plan rezultatele obținute în cei zece ani de funcționare.
Potrivit unui comunicat al organizației, în acest interval au fost colectate peste 49.000 de tone de produse. Dintre acestea, mai mult de 44.000 de tone de alimente au fost salvate direct de la risipă din lanțul agroalimentar, iar peste 4.000 de tone au provenit din donațiile cetățenilor, prin intermediul campaniilor naționale de colectare.
Istoria rețelei a început la București, unde Gabriel Sescu a înființat prima Bancă pentru Alimente din țară, punând bazele unui model de economie circulară nou pentru România. În doar cinci ani, modelul s-a extins, fiind create alte opt bănci regionale, la Cluj, Roman, Brașov, Oradea, Timișoara, Constanța, Craiova și Galați. În anul 2020, organizațiile membre au fondat Federația Băncilor pentru Alimente din România, cu rol de coordonare și reprezentare a rețelei. Astăzi, cele nouă bănci regionale formează o rețea matură și stabilă, iar FBAR este membru cu drepturi depline al Federației Europene a Băncilor pentru Alimente.
96 de milioane de porții de hrană și 340.000 de persoane sprijinite
În cei zece ani de activitate, rețeaua a oferit peste 96 de milioane de porții de hrană persoanelor vulnerabile. De asemenea, 910 organizații caritabile partenere au fost sprijinite direct, iar 340.000 de persoane vulnerabile au primit o plasă de siguranță alimentară.
„Cele 96 de milioane de porții de hrană oferite în acest deceniu nu sunt doar niște cifre statistice, ci reprezintă demnitatea redată unor copii care au putut merge la școală hrăniți sau a unor bătrâni singuri, care s-au simțit din nou parte din comunitate. Le mulțumim din suflet partenerilor noștri, dar și fiecărui donator și voluntar în parte. Legea oferă cadrul, dar voi sunteți cei care puneți suflet în acest mecanism zilnic. Promisiunea noastră pentru următorii 10 ani este că vom continua cu aceeași determinare, pentru că nevoia de hrană nu are vacanță și nici pauză. Promisiunea noastră pentru următorii 10 ani este că, împreună, continuăm povestea hranei salvate – pentru o lume în care risipa lasă loc solidarității, iar mâncarea ajunge acolo unde îi este locul: pe mesele celor vulnerabili, nu la groapa de gunoi. Doar împreună ducem mai departe acest Deceniu de Bine!”, a declarat Romuald Bulai, președintele Federației Băncilor pentru Alimente din România.
La rândul său, Dragoș Hotea, secretar de stat la Cancelaria Prim-ministrului, a subliniat că risipa alimentară nu se rezumă doar la mâncarea aruncată, ci presupune irosirea tuturor resurselor utilizate pentru ca alimentele să ajungă la consumatori. „Astăzi, mai mult ca oricând, trebuie să reflectăm asupra unui fenomen care, din păcate, trece neobservat în viața de zi cu zi, dar are consecințe grave asupra societății și mediului înconjurător. Risipa alimentară nu se rezumă doar la mâncarea pe care o aruncăm. Aceasta presupune irosirea tuturor resurselor utilizate pentru ca acele alimente să ajungă la fiecare dintre noi. De aceea, combaterea risipei alimentare înseamnă consum responsabil, solidaritate față de cei care întâmpină dificultăți în a-și procura hrană suficientă și respect pentru demnitatea umană, dar și pentru planetă”, a precizat Dragoș Hotea.
Cadrul legislativ consolidat și nevoia de educație
Discuțiile din cadrul evenimentului au evidențiat importanța continuării acestui demers, sprijinit în prezent de un cadru legislativ consolidat. Legea nr. 217/2016, modificată ulterior prin Legea nr. 49/2024, impune operatorilor economici să aplice măsuri clare de prevenire a risipei înainte de a arunca alimentele. Cu toate acestea, deși prevederile legale contribuie la salvarea mai multor resurse agroalimentare, dimensiunea educațională și de conștientizare rămâne esențială. Schimbarea structurală începe în fiecare casă, în fiecare frigider și la fiecare masă, prin gesturile simple ale fiecăruia.
Cu ocazia împlinirii celor zece ani de activitate, Federația Băncilor pentru Alimente din România a lansat și un nou website.